Podul Faidherbe este un pod rutier peste cursul inferior al fluviului Senegal care leagă insula şi oraşul Saint-Louis din Senegal de litoralul Africii. Podul, inaugurat în 1897, este cu tablier metalic format din grinzi cu zăbrele nituite. Podul are un total de 8 travee, o lungimea totală de 507,35 m şi o lăţime de 10,5 metri. Podul a fost afectat de rugină şi a necesitat o reabilitare totală, care a început în 2007. Fiind considerat un monument istoric, reabilitarea podului a respectat concepţia sa iniţială.
Oraşul Saint-Louis, prima capitală a Africii Occidentale Franceze este situat pe o insulă din zona de vărsare a fluviului Senegal în Oceanul Atlantic. Un braţ mic al fluviului separă insula de o limbă de pământ numită Langue de Barbarie, un cordon litoral de 40 de km lungime care se întinde de la Nouadhibou în Mauritania până la Saint-Louis. Pe ultimii 25 km acest cordon desparte râul Senegal de ocean. În această zonă sunt aşezate suburbiile Guet Ndar şi Ndar-Tout. Braţul principal al râului Senegal desparte Insula Saint-Louis de litoralul principal, pe care este situată suburbia Sor.
Până la jumătatea secolului XIX, accesul se realiza prin pirogi şi alte tipuri de ambarcaţii. Trupele, caii şi materialele armatei coloniale erau transportate cu ajutorul unor şalande. Animalele mai puteau ajunge în insulă de pe cordonul litoral, prin vadul „Bop Nkior”.
În 1858, Louis Faidherbe, guvernatorul Senegalului, a inaugurat bacul Bouetville, care putea transporta 150 de pasageri, precum şi animale sau mărfuri. Bacul reuşea să facă zilnic câte 10 traversări în fiecare sens, între răsăritul şi apusul soarelui. Tarifele practicate la acea vreme erau de 5 centime pentru o persoană, 50 centime pentru un cal, un bou sau o cămilă şi 2 franci pentru o căruţă.
În mai puţin de un an s-a putut constata că acest sistem nu putea face faţă cerinţelor, chiar după instalarea unui al doilea bac şi punerea în funcţiune a unei şalupe pentru cazuri de urgenţă. În situaţii de furtună, bacurile erau antrenate spre ocean şi ruperile lanţurilor halaj erau un accident frecvent, determinând întreruperi de peste o zi. De asemenea bacurile nu corespundeau cerinţelor militare, deoarece nu permiteau deplasarea rapidă spre litoral a garnizoanei din oraş, în caz de atac.
Ţinând seama de aceste condiţii, căpitanul de fregată, Robin, locţiitorul guvernatorului Louis Faidherbe, i-a solicitat prinţului Jerôme Napoléon, Ministrul Algeriei şi al Coloniilor, aprobarea de a construi un pod plutitor. Inaugurat la 2 iulie 1865, podul avea o lungime totală de 680 metri (din care partea plutitoare reprezenta 350 m) şi o lăţime de 4.0 m. Partea plutitoare era formată din 40 de pontoane metalice, care susţineau un tablier de lemn. Trei dintre pontoane puteau fi îndepărtate astfel încât să creeze o deschidere de 20 m lăţime pentru navele care urcau pe fluviul Senegal. Podului i s-a dat numele de Podul Faidherbe printr-un decret al împăratului Napoleon al III-lea.
Darea în funcţiune în 1885 a căii ferate Saint-Louis — Dakar a mărit considerabil traficul peste pod. Calea ferată ajungea la Soc, pe litoral, astfel încât toate mărfurile transportate între oraş şi gară trebuiau să traverseze podul. Pentru a evita suprasolicitarea podului, un decret emis în acelaşi an limita la 1.500 kg. greutatea vehiculelor care traversau podul. Lăţimea redusă a podului îngreuna încrucişările de vehicule pe pod. De asemenea, întreţinerea podului era dificilă. O echipă de 16 muncitori era ocupată în permanenţă cu evacuarea apei infiltrate în pontoane, cu verificarea lanţurilor de ancorare şi cu diferite lucrări de reparaţii. Deschiderea în fiecare zi a podului pentru trecerea navelor era şi ea o operaţie delicată. În câteva ierni, podul a fost avariat de furtuni şi scos din funcţiune pentru perioade de câteva zile. Cu toate aceste greutăţi, podul a rămas în funcţiune timp de 32 ani, până în 1897 când a fost dezafectat.
În discursul de deschidere a Consiliului General al Coloniei Senegalului, guvernatorul Henri de Lamothe propunea adunării să analizeze contractarea unui împrumut care, pe lângă stingerea datoriei coloniei către metropolă, să permită şi realizarea unor lucrări de dezvoltare a infrastructurii din Senegal. Analizând această propunere Consiliul a aprobat contractarea unui împrumut de 5 milioane franci aur, o parte importantă din această sumă fiind destinată realizării unui pod metalic între Saint Louis şi Soc. Împrumutul a fost aprobat prin decretul din 21 noiembrie 1892 al preşedintelui Franţei Marie François Sadi-Carnot. Casa de Depuneri şi Consignaţii a Franţei a acceptat să acorde împrumutul cu o dobândă redusă de 4%.
Licitaţia a fost organizată de Ministerul Coloniilor care a trimis în Senegal, pentru evaluare, cinci oferte. În urma examinării acestora, comisia pentru Podul Faidherbe a reţinut două dintre ele:
Atât comisia pentru Podul Faidherbe cât şi comisia tehnică din Paris, compusă din ingineri de renume, au propus adoptarea proiectului elaborat de societatea din Levallois-Perrier pe care îl considerau mai bine conceput. Pe de altă parte, şeful serviciului de lucrări publice din Senegal, cât şi consilierul Jean-Jacques Crespin, membru al Consiliului General favorizau proiectul firmei Nouguier, Kessler et Cie, considerând soluţia preferabilă din punct de vedere estetic. Ei au reuşit să convingă Consiliul General, care în cele din urmă a votat pentru ca proiectului să fie adjudecat firmei Nouguier, Kessler et Cie pentru suma de 1,88 milioane franci aur, valoarea celor două propuneri fiind identică.
Această decizie este remarcabilă întâi pentru faptul că o comisie de nespecialişti dintr-o colonie a respins recomandările comisiei tehnice din Paris. În al doilea rând este faptul că s-a acordat o pondere mare criteriilor care nu erau de natură tehnică, în particular celor estetice.
Despre realizarea podului Faidherbe există o serie de mituri, care se perpetuează până în prezent şi care sunt repetate de multe din ghidurile turistice existente. Realizarea podului îi este adeseori atribuită lui Gustave Eiffel. În general se afirmă că partea metalică a podului Faidherbe ar fi reprezentat un dar al guvernului francez, care ar fi executat-o pentru a fi utilizată la podul peste Dunăre de la Cernavodă. Alte variante consideră că grinzile metalice fuseseră realizate pentru un pod peste Dunăre din Austro-Ungaria, unele surse indicând Viena sau Budapesta ca amplasament. În sfârşit, există variante care susţin că grinzile podului, care fuseseră executate pentru o destinaţie neprecizată, au eşuat în Senegal dintr-o monumentală eroare administrativă, iar autorităţile locale au profitat de accident pentru a construi un pod local.
Atât informaţiile existente în România cu privire la podul Regele Carol I de la Cernavodă cât şi rezultatele cercetătorilor din Franţa demonstrează fără echivoc că miturile respective sunt o pură ficţiune. Confuzia se poate explica prin faptul că cele două poduri, de proporţii similare, au fost executate în aceeaşi perioadă. În plus, firma Gustave Eiffel a fost implicată în proiectarea ambelor poduri, prezentând propuneri pentru ele, ceea ce permite ipoteza că o parte din calculele şi desenele tehnice pentru podul de la Cernavodă să fi fost reutilizate.
În primul rând, guvernul român nu a finalizat niciodată contractul cu firma Gustave Eiffel sau cu vreo altă firmă din străinătate, luând hotărârea de a executa podul în regie proprie. Podul de la Cernavodă a fost integral realizat de români, concretizând proiectul lui Anghel Saligny, care a fost de altfel şi conducătorul lucrărilor de execuţie a acestuia. În aceste condiţii, fără a avea siguranţa că va obţine contractul, este cu totul improbabil ca o antrepriză din străinătate să fi executat întreaga suprastructură a podului. Pe de altă parte, în Austro-Ungaria nu există niciun amplasament unde să fie necesar un pod de mărimea podului Faidherbe. Chiar dacă vreo antrepriză ar fi executat suprastructura, aceasta ar fi fost proprietatea antreprizei şi nu a statului francez, care nu avea niciun motiv de a cumpăra un pod de care nu avea nevoie şi cu care nu ştia ce să facă.
Firma care a câştigat contractul de execuţie a podului nu a fost firma lui Gustave Eiffel iar motivul pentru care i s-a acordat contractul este tocmai concepţia diferită a podului faţă de cea propusă de acesta. În aceste condiţii este greu de imaginat că un inginer de nivelul lui Gustave Eiffel, care era patronul unei firme de construcţii, să fi participat la proiectul unei firme concurente.
În sfârşit, toate elementele existente confirmă faptul că podul Faidherbe a fost finanţat printr-un împrumut contractat de guvernul coloniei şi nu de metropolă, acest fapt constituind chiar un motiv de mândrie a administraţiei coloniale. Cu toate acestea miturile persistă, podul îi este în continuare atribuit lui Gustave Eiffel iar miturile, în diferitele lor variante sunt mereu transferate dintr-un ghid turistic în altul.
Noul pod este cu tablier metalic format din grinzi cu zăbrele nituite. Podul are un total de 8 travee dintre care o travee de 42,95 m, 2 travee de 36,55 m şi 5 travee de 78,26 m. Lungimea totală a podului este de 507,35 m, iar lăţimea de 10,5 metri. Greutatea totală a tablierului este de 1.500 tone. A doua travee din spre oraşul Saint Louis este mobilă, putându-se roti pentru a permite trecerea navelor în spre amonte, fluviul Senegal fiind navigabil pe cursul inferior pentru nave mici.
O primă inaugurare a podului a avut loc cu ocazia sărbătorii naţionale de 14 iulie 1897 în prezenţa guvernatorului coloniei Chabié. Panglica în zona de acces pe pod a fost tăiată de soţia guvernatorului, după care oficialităţile s-au deplasat până pe traveea mobilă, care a fost deschisă pentru a permite trecerea vasului militar L’Ardent. Au fost trase câte 21 de lovituri de tun la răsăritul şi apusul soarelui, în timpul zilei au avut loc o trecere în revistă a trupelor şi s-au organizat diferite distracţii printre care curse de cai şi de măgari. Festivităţile s-au încheiat printr-o retragere cu torţe, cu o iluminare festivă a tuturor monumentelor publice din oraşul Saint-Louis şi cu focuri de artificii.
A doua inaugurare a avut loc la 19 octombrie 1897 în prezenţa lui André Lebon, primul ministru al coloniilor. Dintre discursurile rostite cu ocazia acestui eveniment, este de remarcat cel al lui Léon d’Erneville, preşedintele Consiliului General al Coloniei, care a subliniat faptul că podul fusese finanţat exclusiv din resursele coloniei, fără sprijin din partea metropolei. De asemenea au urmat numeroase festivităţi.
Cu toate meritele sale tehnice, podul Faidherbe s-a deteriorat în timp. În particular, partea metalică a suferit intens din cauza coroziunii, ajungând ca, după 100 de ani de la punerea sa în funcţiune să necesite o reabilitare urgentă.
Scopul lucrărilor era de a efectua lucrările de reparaţii necesare pentru a asigura ca podul să respecte normele contemporane de securitate, respectând în acelaşi timp caracteristicile sale care îi conferă rolul de patrimoniu istoric de interes mondial. Această cerinţă este justificată de faptul că UNESCO a înscris oraşul Saint-Louis în patrimoniul universal al umanităţii. Podul Faidherbe face parte din elementele înscrise în acest patrimoniu.
Reabilitarea cu menţinerea caracteristicelor podului este posibilă deoarece atât insula Saint Louis, cât şi limba de pământ Langue de Barbarie sunt spaţii restrânse şi protejate, astfel încât creşterea densităţii populaţiei nu este acceptabilă. De aceea autorităţile senegaleze consideră că saturarea capacităţii de trafic a podului nu este probabilă într-un viitor previzibil. Soluţia este tehnic posibilă din cauza stării bune în care se află pilele podului. Expertiza tehnică a arătat că două dintre travee pot fi restaurate, iar celelalte cinci trebuie reconstruite. Având în vedere proiectul de reamenajare a fluviului Senegal pentru navigaţie, s-a decis menţinerea traveei turnante. Sunt prevăzute dispoziţii constructive care să limiteze întreruperea traficului peste pod, care să garanteze siguranţa utilizatorilor podului şi care să limiteze influenţa ambientală asupra râului şi a malurilor sale.
Lucrările de reabilitare sunt cofinanţate de Agenţia Franceză pentru Dezvoltare (AFD) şi de guvernul Senegalului. Lucrările de reabilitare au fost estimate la €19,4 milioane, din care €12,1 milioane vor fi suportate de AFD iar restul de €7,3 milioane de guvernul Senegalului. De asemenea au fost luate măsuri care să asigure fondurile necesare întreţinerii ulterioare a podului prin crearea unui Fond Rutier Autonom. Începerea lucrărilor de reabilitare urmează să înceapă în anul 2007.
