Nanga Parbat (Muntele pleşuv) sau Diamir (Regele munţilor) este al nouălea vârf ca înălţime de pe Pământ şi al doilea ca înălţime din Pakistan. Nanga Parbat înseamnă "Muntele Golaş", în hindi parbat derivă din parvata "munte".
Muntele a fost descoperit de fraţii germani Schlagintweit. Este considerat între alpinişti ca unul dintre piscurile de peste 8.000 de metri altitudine ca unul cele mai grele de escalat. În contrast cu Muntele Everest, chiar "ruta convenţională Kinshofer" este foarte dificilă din cauza pantelor mari şi pericolului avalanşelor, care au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decăt cea a urcării Everestului.
Vârful Nanga Parbat are o înălţime de 8.125 de metri şi trei versanţi principali: Ra Kot, Diamir şi Rupal.
La capătul vestic al munţilor Himalaya se află cel mai proeminent masiv muntos de pe glob. Datorită faptului că pe o rază de 25 km se află Valea Indului şi nu se află asemenea înălţimi deosebite, fiind o diferenţă de nivel de 7000 m faţă de regiunea înconjurătoare. In sudul masivului se află peretele vertical „Flancul-Rupal” care cu înălţimea sa de 4500 de m este cel mai înalt perete (din granit şi gneis) din lume. Din punct de vedere climatic regiunea are o climă cu caracter dublu, uneori muntele apărând de culoare albastră.
| Vârful | Inălţime |
|---|---|
| Nanga Parbat | 8.125 m |
| Nanga Parbat, Schulter | 8.070 m |
| Nanga Parbat Vârful sudic | 8.042 m |
| Nanga Parbat Vârful de nord-est | 7.910 m |
| Nanga Parbat Vârful nordic | 7.815 m |
| Nanga Parbat Vîrful nordic II | 7.785 m |
| Nanga Parbat Ţancul de Argint | 7.597 m |
| Nanga Parbat Vârful Estic | 7.530 m |
| Vârful Rakhiot | 7.070 m |
În 1895 Albert F. Mummery a condus o expediţie şi a reuşit să ajungă până la 7.000 de metri, escaladând versantul vestic al muntelui, Diamir. Ulterior, într-o expediţie pe Ra Kot, Mummerey şi doi şerpaşi au dispărut.
Şase expediţii germane au eşuat în tentativele de escaladare a muntelui în anii 1930 şi doisprezece alpinişti au murit surprinşi de furtuni şi avalanşe. Totuşi altitudinea de 7.700 m a fost atinsă pe versantul Ra Kot.
Nanga Parbat a fost cucerit prima oară pe data de 3 iulie 1953 de alpinistul austriac Hermann Buhl, membru al unei echipe germano-austriece. Până în acel moment, 31 de alpinişti muriseră deja în încercarea de a cuceri vârful. Buhl a rămas în istoria alpinismului ca fiind primul om care a reuşit să cucerească un vârf de peste 8000 m altitudine, de unul singur şi fără oxigen, după ce final colegii săi se retrăseseră în timpul asaltului final.
A doua ascensiune a vârfului Nanga Parbat s-a făcut pe versantul Diamir, în 1962 de germanii Toni Kinshofer, S. Löw şi A. Mannhardt. În prezent, această rută este "ruta standard" pentru escaladarea muntelui.
În 1970, italienii Reinhold şi Günther Messner au atins vârful alegând un traseu deosebit de dificil, prin versantul Rupal; aceasta a fost cea de-a treia expediţie reuşită pe Nanga Parbat. Din păcate, la coborârea pe ruta Diamir, Günther Messner a murit surprins de o avalanşă, în timp ce fratele său, Reinhold, a pierdut mai multe degete de la mâini (trei) şi de la picioare (şapte) din cauza degerăturilor.
În august 2005, alpinistul sloven Tomaž Humar a fost salvat de armata pakistaneză după ce rămăsese blocat timp de şase zile la 5.900 de metri. În septembrie, Vince Anderson şi Steve House au reuşit o ascensiune rapidă pe o rută nouă, directă.
În iulie 2006, José Antonio Delgado Sucre, un alpinst din Venezuela a murit la câteva zile după ascensiune, după ce a rămas blocat timp de şase zile. Шаблон:IM
