Muzeul Luvru (Шаблон:Fr) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli (Шаблон:Fr), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franţuzeşti acoperă o largă parte din istoria Franţei, de la Dinastia Capeţienilor până în zilele noastre.
Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.
Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci sau Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.
La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franţei în anul 1190 şi care ocupa o pătrime a actualei Curţi Pătrate. Planul cetăţii era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72m, înconjurat de şanţuri, flancat de turnuri şi având doua căi de acces. În mijlocul cetăţii se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetăţii era de a supraveghea partea din avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. Odată cu transferul bunurilor aparţinând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată în 1317 la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reşedinţă regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.
Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franţei în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreţei în reşedinţă de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetăţii, pe care o înlocuieşte cu o construcţie în stil renascentist creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziţionat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franţa să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Lucrările de transformare a cetăţii sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea şi Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru este la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.
În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură ce este acum denumit Le Grand Dessein şi a cărui primă etapă constă în Marea Galerie ce uneşte pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).
Curtea Pătrată este realizată de către arhitecţii Jacques Lemercier şi apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea şi Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curţii renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit şi la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea si decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri precum Poussin, Romanelli sau Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii şi ca reşedinţă regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat până în secolul al XVIII-lea când o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel şi Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este şi acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă ce va fi pus în practică abia o dată cu Revoluţia Franceză.
Funcţia de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziţia celor mai frumoase tablouri ale colecţiei regale, ţinută la Palatul Luxemburg între 1750 şi 1785, şi care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regeşti (fr. Bâtiments du Roi) şi succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost iniţial un loc de pregătire a artiştilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.
În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecţii Charles Percier şi Pierre-François-Léonard Fontaine, aceştia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceştia vor construi în 1808 şi un mic arc de triumf numit Arc de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri şi cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra este plasată o statuie antică din bronz, reprezentând cai, ce aparţinuse bazilicii San Marco din Veneţia şi care va fi returnată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries este completată prin adăugarea de clădiri noi realizate de Hector-Martin Lefuel (după planuri de Louis Visconti); alte clădiri sunt adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural ce devine din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul este incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel este nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit, iar după mai mulţi ani de deliberare, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepţia aripii Richelieu în care va funcţiona Ministerul de Finanţe.Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu abia la decizia preşedintelui francez François Mitterrand în 1981.
În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca preşedinte al Franţei, la data de 26 ianuarie 1981, acesta ia decizia de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanţe francez. Este începutul proiectului numit Marele Luvru (fr. Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât şi asupra proiectului Marele Luvru a fost încredinţat EPGL (fr. Etablissement Public du Grand Louvre). Extinderea şi modernizarea Luvrului au fost încredinţate de EPGL arhitectului american de origine chineză, Ieoh Ming Pei celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curţii Napoleon şi începerea construcţiei piramidei.(vezi mai jos)
La 9 decembrie 1986 este inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul va găzdui operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 şi până la naşterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziţia între Muzeul Luvru – preia de la acesta din urmă operele artiştilor născuţi între 1820 şi 1870 – şi Muzeul de Artă Modernă.
Piramida de sticlă construită în mijlocul Curţii Napoleon de către Ieoh Ming Pei este inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulaţie a palatului Luvru fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepţie din care se permite accesul vizitatorilor la restul complexului.
În anul 1997 muzeul va suferi din nou modificări de amenajare importante în jurul Curţii Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichităţi Orientale, şi deschiderea a două etaje complet renovate aparţinând departamentului de Antichităţi Egiptene, ce dublează astfel suprafaţa de expoziţie a acestui departament. În 1998, Şcoala Luvrului (fr. L’Ecole du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000m2), aripă în care se găseau vechile colecţii de sculptură.
Muzeul Luvru prezintă operele artei occidentale din Evul Mediu până la 1848, ale civilizaţiilor antice care au precedat-o şi influenţat-o şi ale artei islamice. Colecţiile sunt repartizate celor opt departamente ce îşi au fiecare istoria proprie legată de curatori, colecţionari şi donatori.