Monte Cassino sau "Montecassino" este o abație (mănăstire) în Italia Centrală. Ea este amplasată pe o înălțime de 516 m, la vest de localitatea Cassino (așezarea romană Casinum) între Roma și Neapole.
Mănăstirea a fost întemeiată în 529, pe locul unei foste fortărețe romane "Municipium von Casinum", de Sfântul Benedict de Nursia (480-547). După distrugerea mănăstirii în anul 577 de longobarzi, Petronax de Brescia a fost însărcinat de Papa Grigore al II-lea să reclădească mănăstirea în anul 717. Aici au fost prezente personalități marcante din timpul Evului Mediu ca saxonul Willibald (700-787) și Sturmius (715-779). Carol cel Mare a acordat mănăstirii mai multe privilegii. În anul 883 mănăstirea este jefuită și incendiată de sarazini, cu toate acestea ea va cunoaște o perioadă de dezvoltare între secolele X și XI. Mănăstirea va suferi distrugeri importante în timpul cutremurului din 1349. Pe la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial ea va deveni un loc de refugiu pentru persoanele civile, după unele surse ea n-a fost atacată de trupele germane. La data de 15 februarie 1944 mănăstirea a fost distrusă complet de un bombardament masiv a forțelor aliate. După acest bombardament trupele germane au ocupat ruinele mănăstirii, aici având loc una dintre bătăliile cele mai sângeroase din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Mănăstirea a fost reconstruită în anul 1964, în timpul Papei Paul al VI-lea.