Marea Roşie (în arabă البحر الأحمر al-Baḥr al-Aḥmar; în ebraică ים סוף Yam Suf; în latină Mare Erythraeum; în somaleză Badda Cas; în tigrignă ቀይሕ ባሕሪ Qeyḥ bāḥrī) este un intrând al Oceanului Indian între Africa şi Asia. Legătura cu oceanul se face prin strâmtoarea Bab el Mandeb şi prin Golful Aden. În nord se află peninsula Sinai, Golful Aquaba şi Golful Suez (care face legătura cu canalul Suez). Marea are circa 1 900 km lungime, şi o lăţime maximă de 300 km. Fundul mării are o adâncime maximă de 2 500 m în fosa mediană centrală, şi o adâncime medie de 500 m, însă are de asemenea o platformă continentală extinsă, cunsocută pentru viaţa submarină, şi pentru coralii săi. Marea are o suprafaţă de circa 450 000 km, şi reprezintă mediul de viaţă a numeroase specii de nevertebrate şi a 200 de specii de corali. Face parte din Marele Rift African, şi este cea mai nordică mare tropicală a lumii.
Numele mării nu indică culoarea apei, care nu este roşie. Poate proveni de la exploziile sezoniere ale cyanobacteriei Trichodesmium erythraeum, de culoare roşie, în apropiere de suprafaţa apei. O altă sursă ar putea fi munţii bogaţi în minerale de culoare roşie aflaţi în apropiere, care poartă numele de "הרי אדום" (harei edom).
O altă ipoteză o determină numele himariţilor, un trib local al cărui nume însuşi înseamnă "roşu". O altă teorie ar indica faptul că numele "roşu" se referă la direcţia "sud" în acelaşi mod în care numele Mării Negre se poate referi la "nord". Această teorie se bazează pe faptul că unele limbi asiatice foloseau culorile pentru a se referi la direcţiile cardinale.
Marea a purtat de asemenea numele de "Golful Arab" în majoritatea surselor europene până în secolul XX. Acest lucru provine din sursele greceşti mai vechi. După Herodot, Strabon şi Ptolemeu, toate sursele europene denumesc această întindere de ape "Sinus Arabicus", rezervând denumirea de "Marea Erythrias" (Marea Roşie) pentru apele din jurul sudului Peninsulei Arabice, cunoscute astăzi drept Oceanul Indian. Marea Rosie desparte Africa de Asia
Egiptenii au fost primii care au încercat o misiune de explorare a Mării Roşii. În Biblie, povestea lui Moise prezintă cum fiul unei sclave i-a dus pe izraeliţi peste ea, către libertate, folosind puterea divină. Totuşi, un marinar grec, Hippalus, a oferit o dimensiune internaţională Mării Roşii, prin relatarea călătoriei sale în Marea Eritreei, şi a deschis-o astfel comerţului cu Asia. Abia începând cu secolul al XV-lea Europa şi-a arătat interesul în această zonă. În 1798, generalul Napoleon Bonaparte a fost însărcinat de Franţa cu invadarea Egiptului şi ocuparea Mării Roşii. Deşi a eşuat în sarcina sa, inginerul J.B. Lepere, care a luat parte la ea, a revitalizat planurile pentru un canal, care fusese vizat încă din perioada faraonilor. Canalul Suez s-a deschis în noiembrie 1869. În acea perioadă, britanicii, francezii şi italienii îşi împărţeau posturile comerciale. Acestea au fost treptat dezafectate după primul război mondial. După cel de-al doilea război mondial, americanii şi sovieticii şi-au extins influenţa pe fondul creşterii traficului petrolierelor. Totuşi, în urma războiului de şase zile, Canalul Suez a fost închis între 1967 şi 1975. Chiar şi astăzi, în ciuda patrulelor din partea flotelor maritime importante în apele Mării Roşii, Canalul Suez nu şi-a recuperat complet supremaţia asupra drumului pe la Capul Bunei Speranţe, rută considerată mai sigură.
Temperaturile la suprafaţa apei rămâne relativ constantă la circa 21–25 °C, iar temperatura şi vizibilitatea rămân bune până la o adâncime de 200 m, însă marea este cunoscută pentru vânturile sale puternice şi curenţii locali înşelători. Marea se lărgeşte în continuare; se crede că în timp va deveni un ocean (aşa cum s-a propus în modelul lui Tuzo Wilson).
Marea Roşie are o salinitate mai mare decât media planetară. Acest lucru se datorează mai multor factori: 1) rata ridicată a evaporării şi precipitaţii, 2) lipsa unor cursuri de apă dulce care să se verse în mare, şi 3) legătura îngustă cu Oceanul Indian (şi salinitatea lui mai joasă).
La un moment dat în perioada terţiară, strâmtoarea Bab el Mandeb a fost închisă, iar Marea Roşie s-a uscat, devenind o depresiune goală, cu solul sărat.
Marea este cunoscută pentru locurile de scufundare, fiind o destinaţie turistică căutată. A fost "descoperită" ca o destinaţie pentru scufundări de către Hans Hass în anii 1950, şi mai târziu de către Jacques-Yves Cousteau. Printre staţiunile cele mai populare se numără Sharm-El-Sheikh şi Hurghada în Egipt, într-o zonă cunoscută ca Riviera Mării Roşii.
Ţările riverane sunt:
Printre oraşele de pe coasta Mării Roşii se numără: Assab عصب, Massawa ምጽዋ, Hala'ib حلايب , Marsa Alamمرسى علم , Port Sudan بورت سودان , Port Safaga ميناء سفاجا , Hurghada الغردقة , El Suweis السويس , Sharm el Sheikh شرم الشيخ , Dahabدهب , Eilat אילת , Aqaba العقبة , Jeddahجدة , Al Hudaydah الحديدة.
Marea Roşie se măreşte pe zi ce trece. Imaginile din satelit arată că Placa Tectonică Arabică şi Placa Africană se distanţează una de alta, întinzând scoarţa Pământului şi lărgind capătul sudic al mării. [1]
Coordonate:
20° 9′ 19" n. Br., 38° 38′ 49" ö. L.
