Tunisia]]
Tunisia]] Cartagina (din limba feniciană Qart-Hadasht, "Noul oraş", scris fără vocale precum în toate limbile semitice drept QRT HDŠT, قرة -حدشة sau קרת חדשת, latină Carthago) a fost un oraş antic în Nordul Africii, localizat în partea estică a Lacului Tunis, în prezent un cartier al oraşului modern Tunis din Tunisia. Limba vorbită de cartaginezi se numea punică, fiind una din limbile semitice antice, care provenea din limba vorbită de fenicieni.
Cartagina a fost fondată de către comercianţii fenicieni şi, conform legendei, de prinţesa Dido (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Colonia a ajuns să aibă o mare importanţă economică, ce rivaliza cu cea a metropolelor feniciene. În jurul ei s-a format un adevărat imperiu, cea mai mare forţă maritimă din Mediterana Occidentală până la Războaiele Punice cu Republica Romană.
Oraşul era alimentat cu apă printr-un apeduct lung de 132 km, construit între anii 120-131 e.n., care aducea apă proaspătă din masivul muntos Djebel Zaghouan. Resturi ale acestui vechi apeduct roman se mai văd şi azi la Mohammédia (la sud de Tunis).
Situl arheologic Cartagina este înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cartagina a fost întemeiată de colonişti fenicieni veniţi din Tir în secolul 9 sau 8 î.Hr. Pentru a se deosebi de vechea colonie Utica, ei au numit noua aşezare "oraşul nou" - în feniciană Qart-Hadašt. O tradiţia antică fixează întemeierea oraşului în anul 814 î.Hr. Cele mai vechi vestigii arheologice pot fi datate în prima jumătate a secolului VIII-lea î.e.n.
Legenda întemeierii oraşului Cartagina ne relatează cum prinţesa feniciană Elisa, cunoscută la romani sub numele de Dido, sora regelui Pygmalion al Tyr-ului, a fugit de fratele ei însetat de putere care îi ucisese soţul şi a ajuns cu corăbiile pe coasta nord-africană. Căpetenia locului i-a făgăduit atât pământ cât va putea să înconjure cu o piele de vacă. Elisa a tăiat pielea în fire subţiri şi cu ajutorul acestora a putut marca o bucată mare de pământ. Linia marcată de aceste fire a alcătuit Byrsa, colonia în jurul căreia s-a dezvoltat mai târziu oraşul Cartagina. După întemeierea oraşului, Eliza s-a jerfit într-un rug de foc pentru a garanta bunăstarea oraşului. O versiune a acestei legende este redată de poetul Vergil în lucrarea Aeneis.
În primele două secole de la întemeiere Cartagina a fost dependentă de Tyr, oraşul care a întemeiat-o. Când teritoriile feniciene au fost cucerite de persani în secolul al VI-lea î.Hr., Cartagina s-a desprins de sub tutela şi de sub influenţa metropolei. În perioada următoare, ea devine o putere maritimă şi comercială, întemeind la rândul său colonii în Sicilia, Sardinia, Corsica, pe insulele Baleare, pe coasta de nord a Africii şi pe cea sudică a Spaniei.
Conflictele permanente pe care le-a avut cu diversele colonii greceşti în secolele al V-lea şi al IV-lea î.Hr. (cele mai renumite fiind cele cu Siracuza şi Nisa) nu i-au împiedicat ascensiunea. În această perioadă, Cartagina a fost supusă unei puternice influenţe culturale greceşti, dar rămâne permanent aliată cu etruscii.
Oraşul a prosperat prin dezvoltarea comerţului maritim. În secolele al IV-lea şi al III-lea î.Hr., Cartagina a devenit cel mai bogat oraş din zona mediteraneană. În el locuiau 400.000 de oameni, alţi 100.000 trăind în zona agricolă limitrofă. Cele trei războaie punice împotriva Romei au condus în cele din urmă la prăbuşirea Cartaginei. În timpul celui de-doilea război, trupele punice, conduse de renumitul general Hannibal, au constituit o adevărată ameninţare pentru Roma.
După un asediu de trei ani, romanii conduşi de Scipio Africanus au cucerit Cartagina în anul 146 î.Hr., încheind astfel cel de al treilea război punic, şi, odată cu el, istoria Cartaginei independente.
Sub conducerea lui Hasdrubal, cetăţenii Cartaginei s-au aparat cu vitejie. După cucerire, au urmat şase zile în care oraşul a fost jefuit şi distrus. Circa 50.000 de locuitori s-au predat romanilor care i-au vândut ca sclavi. Cererea celebră a lui Marcus Porcius Cato cel Bătrân (Ceterum censeo Carthaginem esse delendam – „Mai mult eu sunt de părere că (oraşul) Cartagina trebuie distrus.") a fost pusă în practică şi construcţiile oraşului dărămate una după alta până la temelii. Legenda potrivit căreia pe întreaga suprafaţă a fost presărată sare din belşug pentru a face terenul neroditor provine din secolul al XIX-lea şi nu a fost dovedită până acum de izvoarele antice. Suprafaţa oraşului a fost totuşi pentru un secol în paragină.
Reformatorul politicii sociale romane Gaius Sempronius Gracchus încearcă să reîntemeieze în 122 î.Hr. Cartagina drept Colonia Iunonia Carthago. Aceast demers se loveşte de opoziţia senatului roman. După moartea violentă a lui Gracchus se renunţă şi la proiectul acestuia. Revitalizarea oraşului Cartagina se datorează lui Gaius Iulius Caesar. În urma victoriei avută de Julius Caesar împotriva lui Pompei în anul 46 î.Hr. a hotărât refacerea Cartaginei. Proiectul este finalizat sub domnia lui Augustus care colonizează 3000 de persoane în anul 29 î.Hr. în Cartagina. Noul oraş s-a numit Colonia Iulia Concordia Carthago.
Urmează o perioadă de dezvoltare înfloritoare a oraşului provocată de comerţul cu cereale şi ceramică. În secolul al II-lea î.Hr. oraşul număra mai mult de 300.000 de locuitori şi era după Roma, Alexandria şi Antiohia al patrulea oraş a imperiului roman. Procuratorul Cartaginei a fost proclamat în anul 238 drept contraîmpărat, chiar dacă această revoltă a fost înabuşită, ea a marcat pentru împăratul Maximin Tracul începutul declinului epocii sale.
Cartagina a fost centrul creştinismului primar în nordul Africii. chiar de la sfârşitul secolului al II-lea exista în Cartagina o mare comunitate creştină. Datorită mărimii oraşului episcopul de aici era alaturi de cel din Roma cel mai important episcop din jumătatea vestică a imperiului roman. Actele martirilor din Sicilium care au fost executaţi în Cartagina în anul 180 sunt cel mai vechi document creştin în limba latină. În anul 203 îşi dau viaţa pentru credinţa creştină în arenele din Cartagina sfinţii Perpetua şi Felicitas. Părinţi bisericeşti importanţi ca Tertulian şi Ciprian au trăit şi predicat în Cartagina influenţând în mod decisiv literatura creştină de limbă latină. Ciprian a reprezentat comunitatea de acolo în perioada în care a fos episcop al Cartaginei (248-258) la nenumărate sinoade ale episcopilor africani. Majoritatea acestor întâlniri au fost prezidate de el drept prim episcop al provinciei proconsulare africa. Autoritatea acestor sinoade s-a răspândit până în Spania, Galia şi Italia. persecuţiile contra creştinilor s-au amplificat în aceeaşi perioadă. Ciprian a primit moartea martirică în 258. La sfârşitul secolului al IV-lea a studiat în Cartagina cel care avea să marcheze irevocabil teologia părţii de vest a Europei Fericitul Augustin de Hipona.
Cartagina (Teatrul roman)
Cartagina (Termele lui Antoninus Pius, 146-162 d.C.)
Cartagina (Termele lui Antoninus Pius, 146-162 d.C.)
Cartagina (Termele lui Antoninus Pius, 146-162 d.C.)
Mohammédia (Apeductul roman Djebel Zaghouan-Cartagina)
Mohammédia (Apeductul roman Djebel Zaghouan-Cartagina )
Stradă în Cartagina
Categorie:Tunisia Categorie:Cartagina Categorie:Oraşe distruse Categorie:Popoare antice
<span class="AF" id="no" style="display:none;" />
<span class="AF" id="nl" style="display:none;" />
ang:Cartaina ar:قرطاج arc:ܩܪܬܐܓܘ az:Karfagen be-x-old:Карфаген bg:Картаген bm:Kartaje br:Kartago bs:Kartago ca:Cartago cs:Kartágo cy:Carthago da:Karthago de:Karthago el:Καρχηδόνα en:Carthage eo:Kartago es:Cartago et:Kartaago eu:Kartago fa:کارتاژ fi:Karthago fr:Carthage fy:Kartago gl:Cartago he:קרתגו hi:कार्थेज hr:Kartaga hu:Karthágó id:Kartago io:Kartago is:Karþagó it:Cartagine ja:カルタゴ ka:კართაგენი ko:카르타고 ku:Kartaca la:Karthago lad:Kartago lb:Karthago lt:Kartagina lv:Kartāga mg:Carthage ms:Carthage mt:Kartaġiniżi nds:Karthago nl:Carthago nn:Kartago no:Karthago pl:Kartagina pt:Cartago ru:Карфаген scn:Cartàggini sh:Kartaga simple:Carthage sk:Kartágo sl:Kartagina sr:Картагина sv:Karthago sw:Karthago th:คาร์เธจ tr:Kartaca uk:Карфаген ur:قرطاجنہ vec:Cartàxene vi:Carthage zh:迦太基 zh-classical:迦太基