Aconcagua, în original în spaniolă, Cerro Aconcagua, se găseşte în Argentina şi este simultan cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică, precum şi cel mai înalt munte din afara Asiei şi unul din Cele şapte vârfuri importante ale lumii, fiecare dintre ele fiind cel mai înalt al continentului sau al sub-continentului din care face parte.
Parte a lanţului muntos al Anzilor Cordilieri este mărginit de văile Valle de las Vacas la nord şi est, respectiv de Valle de los Horcones Inferior la vest şi sud. Muntele şi împrejmuirile sale fac parte din parcul regional numit Parque provincial Aconcagua. Muntele are a serie de gheţari, dintre care cei mai masivi sunt Gheţarul polonezilor (conform Glaciar de los polacos) şi Gheţarul englezilor (conform Glaciar de los inglesos).
Există şi un râu omonim, Rio Aconcagua, care izvoreşte de pe panta sudică şi apoi curge spre vest, vărsându-se în Oceanul Pacific la 20 km nord de oraşul Valparaíso, Chile.
Muntele este rezultatul intrării plăcii tectonice Nazca sub placa tectonică a Americii de Sud în timpul "recentei" orogeneze a lanţului montan al Anzilor. Evident, muntele nu este un vulcan ci un munte de încreţire.
Originea numelui însuşi este contestată, existând păreri care susţin că ar proveni din limba Quechua, fiind o adaptare a expresiei Ackon Cahuak, care ar însemna "Santinela de piatră", sau că ar proveni din limba Arauca, fiind o transformare a expresiei Aconca-Hue, numele de atunci al râului Aconcagua, care în varianta din Chile ar însemna "Vine pe partea cealaltă", din moment ce populaţiile native credeau că râul izvora de pe versantul vestic al muntelui.
În termeni montani, Aconcagua este un munte realtiv uşor de urcat, dacă se foloseşte ruta nordică, cea care este considerată a fi cea "normală". Deşi efectele de altitudine sunt severe (presiunea atmosferică pe vârf este 40 % din presiunea atmosferică de la nivelul mării) totuşi nu este necesară folosirea oxigenului suplimentar. Recordul pentru ruta nordică a fost stabilit în 1991, fiind de 5 ore şi 45 de minute.
Cea de-a doua cea mai frecventă rută implică traversarea Gheţarului Polonezilor. Această variantă de urcare porneşte din valea Vacas, urcă până la baza gheţarului şi apoi foloseşte partea finală a traseului rutei nordice.
Variantele de urcare folosind muchiile sudice şi sud-vestice sunt mult mai dificile din punct de vedere alpinistic, iar urcarea feţei sudice este considerată foarte dificilă.
Prima urcare înregistrată a fost în 1897, fiind condusă de britanicul Edward Fitzgerald. Vârful a fost atins de elveţianul Matthias Zurbriggen în ziua de 14 ianuarie şi apoi de alţi doi membri ai expediţiei câteva zile mai târziu.
Înainte de efectuarea ascensiunii propriu-zise, toţi cei care doresc să efectueze ascensiunea trebuie să achiziţioneze un permis de la autoritatea responsabilă cu întreţinerea întregii zone, Parcul regional Aconcagua localizat în Mendoza. Preţurile variază după sezon.
Atingerea altitudinii maxime se face de obicei pe versantul nordic întrucât este cel mai accesibil. Staţionarea în tabere intermediare este o practică obişnuită. Altitudinile prezentate sunt aproximative şi orientative.